Adrian Mutu, dezvăluiri emoționante, în premieră, despre Viktoria Plzen – Petrolul Ploiești 1-4: „Ultimul meci mare din cariera mea!”. „Briliantul” povestește succesul european al „lupilor galbeni”. EXCLUSIV

Adrian Mutu, dezvăluiri emoționante, în premieră, despre Viktoria Plzen - Petrolul Ploiești 1-4: „Ultimul meci mare din cariera mea!”. „Briliantul” povestește succesul european al „lupilor galbeni”. EXCLUSIV
  • Publicat:

Ultimul strigăt mândru al Petrolului Ploiești în Europa, cu fix un deceniu înainte de „epoca turcă” a prezentului, ține de sezonul 2014/2015 din Europa League. Și e legat de ultima experiență a lui Răzvan Lucescu în fotbalul românesc, înainte de plecarea lui spre Xanthi, magia istorică de la PAOK Salonic și, între acestea, Liga Campionilor Asiei câștigată cu Al Hilal.

Pentru „lupii galbeni”, după fermecătorul Viktoria Plzen – Petrolul Ploiești 1-4, avea să vină curând cutremurul. O ultimă ediție vlăguită pe prima scenă, 2015/2016, cu depunctări, apoi reînceputul. De la „județeană”. Cutremurul, dar nu Apocalipsa! Din îndârjirea fierbinte a peluzei, din obligația gloriei sădită prin succesul cu Liverpool al anilor ’60, avea să se refacă ambițios prezentul.

Petrolul Ploiești versus experiența internaționalilor cehi și slovaci

În vara lui 2014, Petrolul terminase pe locul 3 în campionat, peste Dinamo sau CFR Cluj, la 9 puncte de campioana Steaua București și se calificase astfel în Europa League. În turul 2 al competiției au dat peste albanezii de la Flamurtari Vlore, un 2-0 și un 3-1 „de control”. Însă a venit apoi Viktoria Plzen, formație din cu totul altă categorie.

Cehii fuseseră cu o ediție continentală în urmă în grupele Champions League și ieșiseră de acolo pe culoarul primăverii europene de Europa League. Unde aveau să elimine Șahtior Donețk! Această Viktoria Plzen era rutinată în cupele europene iar pe banca lor stătea Dusan Uhrin jr. (foto jos), care ne cunoștea bine fotbalul, după experiențele lui ca tehnician la Poli Timișoara și CFR Cluj.

În plus, Plzen dispunea de o defensivă cu internaționali cehi, dintre care trei trecuți de 30 de ani și cu un background solid: Reznik, Hubnik, Limbersky, Prochazka, Horava. În poartă, tot om de națională, dar la Slovacia: Kozacik. La mijloc, Petrzela întors din Bundesliga, căpitanul Horvath revenit după Sporting Lisabona și Galatasaray. Apoi Pilar împrumutat de la Wolfsburg, plus vârful slovac Bakos, internațional și el.

„Ne-am dus puțini îngrijorați la retur, în Cehia…”

În turul de pe „Ilie Oană”, lupii și-au dat seama că nu e deloc de glumă. A fost un meci cu faze de-o parte și de alta, cu Pecanha salvator în dese rânduri, Plzen a demonstrat un joc solid și o coerență desprinsă din statutul de echipă obișnuită cu provocările tari.

Intrat pe teren în minutul 56, în locul uruguayanului Juan Albin, „briliantul” Adi Mutu marca în minutul 76 un gol senzațional. Deși la 34 de ani, nu-i lipsea nimic din garnitura bijuteriilor lui dintotdeauna. Șut din afara careului, din poziție puțin spre stânga, dar tocmai în colțul drept, plasa laterală. Numai că, în prelungiri, Kolar a egalat și s-a terminat 1-1. Astăzi, Adrian Mutu dezvăluie în exclusivitate pentru ProSport:

Ne-am dus puțin îngrijorați la retur, în Cehia. Acasă am făcut 1-1 și am fost egalați în final, apoi ne gândeam că Plzen avea experiență mai mare decât noi în cupele europene. Astfel ne-am mobilizat foarte tare. E adevărat că Petrolul avea atunci jucători foarte buni, un lot în care oricine putea face diferența. Am făcut un meci extraordinar și i-am bătut fără drept de apel!”

La retur au fost 10.521 de oameni pe „Struncovy Sady” din Plzen. O zi de 7 august 2014, cu un francez, Benot Millot, arbitru la centru. Și una din paginile de excepție ale Petrolului Ploiești pe continent.

„A contat mult Răzvan Lucescu, un strateg”

Adi Mutu se simțea excelent la Petrolul Ploiești, în ciuda vârstei. Marcase 4 goluri în perioada de pregătire, apoi gol și pasă de gol în campionat cu FC Botoșani, reușise golul din tur cu Viktoria Plzen. Plutea, cumva, în aer senzația că e într-o dispoziție de a face un meci uluitor. Mircea Lucescu declarase chiar că de Mutu depinde calificarea cu cehii. Și a depins!

În Cehia, marele talent a fost titularizat de Răzvan Lucescu. Ba a primit chiar și banderola de căpitan. Din start, petroliștii s-au fixat matur în meci, absorbind tentativele de presiune. Pecanha l-a blocat pe Bakos, scăpat singur, apoi a prins cornerul bătut direct pe poartă de Horvath. Mai departe, prahovenii au trecut la treabă în față!

Minutul 20: De Lucas centrează excelent după o lovitură liberă, vine Felipe Teixeira singur pe colțul lung și reia din prima! 1-0 pentru „lupi” și registrul intra în controlul nostru.

Explică astăzi Adi Mutu:

A contat mult Răzvan Lucescu. Știa să ne motiveze și să pregătească jocurile în cele mai mici detalii, un strateg. În plus, noi am crezut în victoria noastră și nu ne-am descurajat după ce ei ne egalaseră, acasă, în tur. Un astfel de gol poate fi cât o calificare, însă noi nu am avut o secundă gândul ăsta. Nu ne-am demoralizat și am știut că putem să mergem mai departe printr-o victorie pe terenul lor. Ne-am dus încrezători în forțele noastre și am reușit o evoluție perfectă. A fost seara perfectă a Petrolului!”

Mărturisirea emoționantă a lui Adrian Mutu

Conduși, cehii nu găsesc limpezime și nici ocazii mari. Iar când să se dezmeticească, Adrian Mutu trage de la aproape 30 de metri, sub bară! Execuție după acțiune pe cont propriu. Marcă înregistrată! O copie a reușitei din 2008, pentru Fiorentina, când în sferturile Europa League practic elimina de unul singur pe PSV Eindhoven.

Petrolul pregătește câteva sute de tricouri pentru prezentarea lui Mutu

Era minutul 39, iar în următoarele patru avea să vină sentința calificării, indubitabil, și la nivel mental. Asta pentru că Pilar a redus din diferență (41), dar imediat Mutu a furnizat o centrare de mari arene europene, cu exteriorul, iar De Lucas a făcut 3-1 pentru Petrolul. Șah-mat! Tresărirea gazdelor, ghilotina Petrolului!

După pauză, Tamuz avea doar să profite de ipostaza avantajoasă, a contraatacurilor, cât să fixeze în tabelă o diferență de scor memorabilă, fără discuții.

Eroul Adi Mutu concluzionează:

La Plzen am fost și căpitan, am dat gol și pasă de gol. N-au avut nicio șansă și, poate, a fost cea mai bună partidă a Petrolului în Europa după foarte mulți ani. Cu siguranță, atunci, la Plzen, am scris o pagină din istoria clubului. A fost ultimul meci mare din cariera mea!”

Viktoria Plzen – Petrolul Ploiești 1-4

Au marcat: Pilar (40) / F. Teixeira (20), Mutu (38), De Lucas (43), Tamuz (68).

Plzen: Kozacic – Reznik, Hubnik, Prochazka, Limbersky, Horava, Horvath (c) (Vanik ’73), Petrzela (Tecl ’66), Kolar, Pilar, Bakos (Chramosta ’53)

Antrenor: Dusan Uhrin jr.

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Gerson, Fanchone, De Lucas, Hoban, Nepomuceno (Mustivar ’64), Mutu (c) (Albin ’73), F. Teixeira (Marinescu 83), Tamuz

Antrenor: Răzvan Lucescu

Alege aici Viktoria Plzen – Petrolul 1-4 drept cel mai tare succes european după 1990:

Care e cel mai tare succes european după 1990?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adriana Bahmuțeanu, atac la adresa Mihaelei Botezatu și a lui Honorius: „Am fost sunată de Maximus, care în cele 3 zile nu…”
Adriana Bahmuțeanu, atac la adresa Mihaelei Botezatu și a lui Honorius: „Am fost sunată de Maximus, care în cele 3…
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Mircea Lucescu a ales! Cei trei
Mircea Lucescu a ales! Cei trei "tricolori" lăsaţi în afara lotului pentru partida cu naţionala din Kosovo + Ce numere…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Umilit şi numit cerşetor în România, Leonard Doroftei a anunţat când îşi va deschide o nouă afacere în ţara noastră!
Umilit şi numit cerşetor în România, Leonard Doroftei a anunţat când îşi va deschide o nouă afacere în ţara noastră!
Adriana Bahmuțeanu, citată de DGASPC, după ce copiii ei au refuzat să părăsească vila lui Silviu Prigoană
Adriana Bahmuțeanu, citată de DGASPC, după ce copiii ei au refuzat să părăsească vila lui Silviu Prigoană
Cerere nebună în căsătorie pentru Teo Trandafir: „Mi-a pus banii pe piept. Erau atât de grei!”
Cerere nebună în căsătorie pentru Teo Trandafir: „Mi-a pus banii pe piept. Erau atât de grei!”
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Adriana Bahmuțeanu spune că Mihaela Botezatu a sunat-o. Ce au vorbit femeile din viața lui Silviu Prigoană
Adriana Bahmuțeanu spune că Mihaela Botezatu a sunat-o. Ce au vorbit femeile din viața lui Silviu Prigoană
×